ÎNALTA CURTE DE
CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul de 5
judecători
DOMNULUI
PREȘEDINTE
al Completului de 5 judecători al
Înaltei Curții de Casație și Justiției
Domnule
președinte,
Subsemnatul, general de brigadă
magistrat Manea Gheorghe, judecător în cadrul Curții Militare de Apel
București, cu domiciliul ales la Curtea Militară de Apel București, Șoseaua
Progresului nr.41, sectorul 5, București,
X
în baza art.488
alin.(1) punctul 8 din C.pr.civ. rap. la
art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004, declar
R E C U R S
împotriva Hotărârii
nr.3J a Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului
Superior al Magistraturii, pronunțată la data de 15 martie 2017 în dosarul nr.32/J/2016.
în
contradictoriu
cu Inspecția
Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul în București,
B-dul Regina Elisabeta nr.40, sector 5,
X
hotărâre prin
care s-a dispus împotriva mea sancțiunea disciplinară constând în „suspendarea
din funcția de judecător pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârșirea
abaterii disciplinare prevăzută de art.99 lit.i) varianta a II-a din legea
nr.304/2004.
Hotărârea este nelegală și
netemeinică.
1.Astfel,
așa cum rezultă din motivarea hotărârii, la pagina 22 paragraful 2, Secția a
apreciat că faptele mele constând în:
1. formularea de cereri de abținere,
în mod repetat și nejustificat, cu invocarea succesivă a unor motive de
abținere identice, deși situațiile invocate erau preexistente datei la care a
formulat prima declarație de abținere,
2. formularea
de cereri de recuzare a membrilor completului investit cu
soluționarea cererii de abținere,
3. precum
și acordarea unor termene de judecată succesive pentru soluționarea
cererilor de abținere și recuzare,
se
circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzută de art.99
lit.i), teza a II-a din Legea nr.303/2004.
Analiza
structurii normei care prevede abaterea disciplinară, respectiv art.99 lit.i)
teza a II-a din Legea nr.303/2004, conduce la concluzia că, pentru ca această
abatere să existe trebuie ca magistratul să realizeze elementul material al
faptei, și anume să formuleze în aceeași cauză cereri (în
realitate „declarații”) de abținere, care să fie nejustificate și repetate
(complementul „repetate” se relaționează cu cerința caracterului nejustificat,
pentru că pluralul substantivului „ cereri” presupune multiplicitatea, adică
însușirea intrinsecă de a fi repetate), ca cerințe esențiale ale acestor fapte
ale autorului, și aceste cereri, cu însușirile mai sus prezentate, să aibă ca
efect tergiversarea judecății.
Toate
declarațiile mele de abținere, nici multe, nici puține, ci atâtea câte au fost necesare,
chiar dacă au fost formulate în aceeași cauză, au avut același temei juridic și
au dus la întârzierea soluționării cauzei cu dosarul nr.37/751/2014, au
fost deplin justificate de cerința de a respecta, pentru inculpatul din
acea cauză, plt.maj.(rez.) Tertereanu Gigi-Marian, a dreptului său fundamental
la „ un tribunal stabilit de lege”, așa cum acesta este prevăzut în art.6
paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a
putea fi lămurită chestiunea caracterului „nejustificat” declarației de
abținere a unui magistrat, desemnat să participe la judecarea unei cauze
într-un alt mod decât prevede legislația națională, trebuie mai întâi să fixăm
dacă există
sau nu există acest drept al inculpatului relativ la organizarea
tribunalului prin lege (tribunal pe care îl considerăm pentru această discuție,
în mod aprioric, caracterizat de independență și de imparțialitate).
Din
jurisprudența constantă a CEDO rezultă că prima condiție pe care trebuie să o
îndeplinească un tribunal sesizat cu soluționarea unui litigiu este aceea ca el să
fie stabilit de lege. Curtea a statuat că această expresie reflectă un
principiu al statului de drept, inerent sistemului Convenției și protocoalelor
sale adiționale.
Mai mult
decât atât, expresia „stabilit de lege” privește nu numai
baza legală a însăși existenței tribunalului, ci și structura formațiunii de
judecată pentru fiecare cauză în parte (vezi CEDH, 22 februarie 1996,
Bulut&Autriche; decizia din 4 mai 2000, Buscarini& San Marino; 28
noiembrie 2002, Lavents&Lettonie), iar noțiunea de „lege” avută în vedere de
art.6 paragraful 1, privește nu numai legislația referitoare la stabilirea și
competența organelor judiciare dar și orice altă dispoziție de drept intern
a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității
participării unui membru al formațiunii de judecată la soluționarea unei
anumite cauze.
CEDO a
hotărât că nerespectarea acestor reguli de către un tribunal semnifică o
încălcare a dispozițiilor art.6 paragraful 1 din Convenție (CEDH, 22 iunie
2000, Coeme&Belgique; CEDH raport din 12 octombrie 1978, nr.7360/1976,
Zand&Autriche; 6 decembrie 1989, nr.11879/1985, Rossi&France) - apud C. Bârsan, Conveția europeană a
drepturilor omului, Comentarii pe articole, ediția a 2-a, pag.469-471, Editura
C.H.Beck, București, 2010.
Dacă nu
admitem că există acest drept înseamnă că toate declarațiile
mele de abținere au fost nejustificate și toate eforturile mele de a impune respectarea
acestui drept, inclusiv prin acest recurs, au fost zadarnice și atunci mă
opresc.
Dacă
însă admitem că dreptul acesta există, atunci îmi
continui pledoaria și arăt că toate declarațiile mele de abținere au început cu
expresia „subsemnatul…, judecător desemnat să judece cauza cu nr…, altfel
decât prevede legea…” pentru că desemnarea mea să participa ca
judecător care întregește completul de divergență în cauza cu nr.37/751/2014
s-a făcut altfel decât prevede legea.
Întregirea
completelor de divergență este reglementată de Legea nr.304/2004, care, prin
art.17 alin.(2) prevede expresia „Completul de divergență se constituie în includerea
în completul de judecată a președintelui sau a vicepreședintelui instanței, a
președintelui de secție ori a judecătorului din planificarea de permanență”,
expresie copiată „ad literam” de către Consiliul Superior al Magistraturii în
Regulamentul de organizare interioară a instanțelor judecătorești (Hotărârea
nr.1375/2015, publicată în Monitorul Oficial nr.970/28 decembrie 2015).
În
opinia mea, această expresie cuprinde o ordine de prioritate la chemarea la
întregirea completului de divergență a agenților enumerați, pentru că, în limba
română, în enumerările simple, fără ordine de prioritate între termenii
enumerării, nu se pot folosi conjuncții coordonatoare disjunctive diferite –
conjuncția „sau” și conjuncția „ori”, în locul unei virgule și apoi alături de
aceasta, fără ca prin aceasta să se
modifice caracterul simplu al enumerării.
Pentru
că niciodată completul de divergență nu se constituie prin includerea a mai
mult de un judecător, devine fără sens, fără semnificație folosirea între
președintele și vicepreședintele instanței a conjuncției „sau” în locul unei
obișnuite virgule.
În
pledoaria mea în fața Secției de judecători am făcut vorbire despre regula
simplificării absolute, a parcimoniei, atunci când se definesc legile, regulile sau
noțiunile, cunoscută sub denumirea „briciul lui Occam (Pluralitas non est
ponenda sine necessitate), care spune că atunci când se definesc entități se
înlătură, se elimină, se rade din aceste legi, reguli, noțiuni tot ceea ce nu
aduce un „spor” de înțelegere, de sens, de particularitate, iar în mod
corelativ, de câte ori într-o lege, regulă sau noțiune se întâlnește un element
„în plus”, atunci el aduce în mod obligatoriu, prin sine, un „spor
de înțeles”.
Înlocuirea
unei virgule cu o conjuncție coordonatoare disjunctivă transformă, în opinia
mea, ordinea indiferentă a enumerării în ordine de prioritate, pentru că, per a
contrario, ne-ar obliga să credem că în planificarea de permanență nu am mai
putea introduce pe președintele sau vicepreședintele instanței ori pe
președintele de secție, lucru nicăieri stipulat de actuala ordine
normativ-administrativă a instanțelor judecătorești.
Pentru
că este prevăzută prin Legea nr.304/2004 ca o dispoziție de procedură constitutivă
de instanță, interpretarea acestei norme este dată doar judecătorilor
și mecanismelor de unificare a practicii judiciare care au competența de a da
judecătorului unei cauze interpretării obligatorii, prin stabilirea înțelesului
respectivei norme.
Această
interpretare nu poate fi dată însă Consiliului Superior al Magistraturii și
aparatului său tehnic, chiar dacă printr-un artificiu aceștia au copiat-o în
Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, pentru că în
efectuarea judecății, în stabilirea întinderii și aplicării legii și în
apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor, judecătorii se
supun numai legii și nu și aparatelor tehnice ale structurilor de
management al instanțelor și parchetelor.
În
opinia mea, în mod greșit vechiul Consiliu Superior al Magistraturii a stabilit
și comunicat prin adresa nr.6765 din 9 mai 2016 modul de constituire a
completului de divergență prevăzut de Legea nr.304/2004 și preluat integral în
art.111 alin.(1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești ca pe o formă de explicare a înțelesului unei norme proprii și în
mod greșit mi-a fost imputată nerespectarea acestei interpretări, pentru că, în
opinia mea, activitatea de interpretare a normelor de procedură penală de către
un consiliu judiciar, în speță Consiliul Superior al Magistraturi, excede
sferei lui de competență și oricum unei justiții de calitate a unui stat de
drept (lucru pe care l-am prezentat explicit și detaliat în replică la
interpretarea comunicată prin adresa nr.6765/2016).
Această
alunecare de la regulile unei societății democratice nu a împiedicat însă noul
Consiliu Superior al Magistraturii, așa cum rezultă din paragraful 2 de la
pagina 25 al hotărârii de sancționare a mea, să îmi impute nerespectarea
culpabilă a acestui punct de vedere emis de un organ administrativ.
După
sancționarea mea,noul Consiliu Superior al Magistraturii a revenit asupra
posibilităților sale de a interpreta norma procedural penală și cu adresa
nr.7307/2017 din data de 11 aprilie 2017 a comunicat Curții Militare de Apel
București că „ dispozițiile legale nu conferă Consiliului Superior al
Magistraturii competențeîn interpretarea și aplicarea dispozițiilor
procesual penale în materia constituirii completului de divergență
într-o cauză pendinte și că o astfel de competență nu se poate dobândi nici pe
cale interpretativă întrucât prerogativele unui organ constituțional trebuie
prevăzute în mod expres de lege”.
Mă
întreb însă, de ce acest lucru nu s-a respectat și atunci când s-a comunicat
Curții Militare de Apel București punctul de vedere din adresa nr.6765/2016 în
baza căruia s-a stabilit caracterul „nejustificat” al declarațiilor mele de
abținere, sau, de atunci de când s-a
emis adresa 6765 din 9 mai 2016, ce s-o
fi schimbat: legea de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii sau
experiența judecătorilor care l-au compus?
Dacă
actualul Consiliu nu își însușește punctul de vedere al celui precedent, de ce
totuși mi se impută un punct de vedere dat cu încălcarea legii?
Judecătorii
nu pot motiva alternativ hotărâri judecătorești fără să lase impresia „dublului
adevăr” sau, mai exact, impresia de „nestăpânire” suficientă a
domeniului judecat și de construire a
unei ordinii normative sociale „lunecoase”.
Petenții,contestatori,
apelanții, recurenții și cei ce supun criticii în căi de atac hotărârile
jurisdicționale și administrative însă pot să invoce temeiuri alternative în
motivarea căilor lor de atac pentru că ei își apără propriile drepturi,
concrete și indisolubil de legate de propria existență.
Admițând,doar
pentru o corectă analiză a stării de fapt,că art.17 alin.(2) din legea
nr.304/2004 nu impune o ordine normativă de preferință în constituirea
completului de divergență ci creează doar o enumerare indiferentă, în care
președintele instanței alege după bunul plac așezarea în operă a oricăreia
dintre cele trei teze normative, impunând întregirea completului cu judecătorul
din planificarea de permanență, arăt instanței că nici în raport de această „opțiune”
de constituire a completului de divergență, introducerea mea în completul de
judecare a cauzei cu nr.37/751/2014 s-a făcut tot nelegal, adică fără
respectarea normelor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor
judecătorești, stabilite pentru rezolvarea incidentelor procedurale de
divergență.
Până la
intrarea în vigoare a noului Regulament de ordine interioară a instanțelor
judecătorești – Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.1375/2015,
realizată la data de 28 decembrie 2015, vechiul Regulament de ordine interioară
a instanțelor judecătorești – Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
nr.387/2005 , prevedea în art.99 alin.(7) că în cazul întregirii completului de
divergență cu judecătorul de permanență aceasta se va face cu „judecătorul
din planificarea de permanență aferentă datei la care se vor relua
dezbaterile”.
Noul
Regulament de ordine interioară a instanțelor judecătorești, prin art.111
alin.(9), a abrogat însă dispoziția expresă care prevedea obligativitatea
constituirii completului de divergență prin includerea în completul de judecată
a judecătorului din planificarea de permanență, „aferentă datei la care se vor
relua dezbaterile”, lăsând pentru guvernarea situației incidentului de
divergență norma generală de reglementare a rezolvării incidentelor procedurare
din art.110 alin.(7) teza finală, care prevede că „Întregirea completului se
face cu
judecătorul sau judecătorii din planificare de permanență din ziua în care
acestea au fost invocate”.
Incidentul
de divergență în cauza cu nr.37/751/2014 s-a ivocat în data de 17 februarie 2016, când conform
planificării de permanență adoptată prin hotărârea Colegiului de Conducere al
Curții Militare de Apel București din
9 februarie 2016 și nemodificată de hotărârea
Colegiului de Conducere al Curții Militare de Apel București nr.4/ 16 februarie
2016 ordinea judecătorilor era: 1.
colonel Popescu Petre; 2. colonel Udrea Constantin; 3. general locotenent Buga
Cezarian; 4. general de brigadă magistrat Manea Gheorghe; 5. colonel Stancu Radu;
6. colonel Udrea Constantin; 7. colonel Dumbravă Aurel.
Prin
hotărârea Colegiului de Conducere al Curții Militare de Apel București nr.4 din
16 februarie 2016 s-a dispus însă schimbarea ordinii judecătorilor din planificarea
de permanență prin scoaterea din această planificare a judecătorului colonel
Popescu Petre și înlocuirea lui cu următorul judecător de pe lista de
permanență, judecătorul colonel Udrea Constantin, pe motivul că „nu este firesc să intre domnul
judecător Popescu Petre, care urmează să se pensioneze pe data de 18
februarie și să fie chemat pe urmă să
semneze hotărârea”, în condițiile în care în Codul de procedura penală există
text expres (art.406 alin.(4)) de reglementare a semnării hotărârii în caz de
împiedicare a unuia dintre membrii completului de judecată de a semna, eu
rămânând în fapt, după această modificare, cel de-al treilea judecător al
planificării de permanență din această zi.
Fără să
se țină cont de modificarea normativă adusă de Hotărârea Consiliului Superior
al Magistraturii nr.1375/2015, constituirea completului de divergență pentru
soluționarea cauzei cu nr.37/751/2014, în care la data de 17 februarie 2016 s-a
ivit incident de divergență între judecătorii colonel Stancu Radu, președintele
delegat al instanței, și judecătorul colonel Chițu Victor, s-a făcut prin întregirea acestui complet cu judecătorul din
planificarea de permanență din data de 17 martie 2017, dată de
repunere pe rol pentru judecată în complet de divergență a cauzei în care în
planificarea de permanență pe primul lor eram eu, în loc să se întregească prin
participarea judecătorului colonel Udrea Constantin, care era primul în lista
de permanență din data de 17 februarie 2016.
De ce
s-a ignorat timp de un an de zile această
prevedere normativă nouintrodusă de Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
nr.1375/2015 de către toți judecătorii instanței care mi-au judecat
declarațiile de abținere, apoi de către Inspecția Judiciară, care a cunoscut
modul defectuos, nelegal, de constituire a completului de divergență și la
sfârșit de către Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,
care a refuzat să discute caracterul neconform cu norma de întregire a
completului de divergență care guvernează activitatea jurisdicțională din
România, eu nu pot să explic.
Este
esențial să reținem acest lucru pentru că, dacă în cauză aș fi judecat eu, care
consider încă prevăzută de legea penală fapta inculpatului, și care eram primul
judecător de serviciu la permanență la data de 17 martie 2016, însă doar al
treilea judecător de serviciu la permanență la data de 17 februarie 2016, aș fi
condamnat pe acesta la cel puțin 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar,
iar dacă ar fi judecat domnul judecător colonel Udrea Constantin, care
consideră că fapta inculpatului nu mai este prevăzută de legea penală, și care
era primul judecător de serviciu la permanență în ziua de 17 februarie 2016, acesta l-ar fi achitat pe inculpatul
plt.maj.rez. Tertereanu Gigi-Marian (cum în realitate, în final, după
suspendarea mea, s-a și întâmplat).
Justificări
metajuridice asupra acestei chestiuni de neregularitate în desemnarea mea în
completul de judecată în cauza cu nr.37/751/2014 am întâlnit la toate cele trei
entități jurisdicționale sau administrativ-jurisdicționale.
Astfel,
judecătorii care mi-au judecat declarațiile de abținere nu au recunoscut nici
un moment dreptul inculpatului de a fi judecat de un complet de judecată într-o
compunere conformă cu legislația națională, iar în ceea ce privește ordinea de
prioritate stabilită de către art.17 alin,.(2) din Legea nr.304/2004, urmată la
Curtea Militară de Apel București timp de 3 ani, cât eu am fost președinte al
instanței și timp de un an de către judecătorul colonel Stancu Radu, care a
ocupat funcția de înlocuitor al președintelui instanței sau de președinte
delegat, au apreciat că a fost un „abuz” al meu pentru a determina esențial
practica instanței.
Reprezentantul
Inspecției Judiciare a apreciat căși în situația în care eu aș fi fost desemnat în complet altfel decât
spune legea, prin hotărârile prin care mi-au fost respinse declarațiile de
abținere, viciul de procedură ar fi fost acoperit și eu ar fi trebuit să intru
și să judec acea cauză, nerecunoscând dreptul părții la judecarea cauzei sale
de către un tribunal instituit de lege și cu privire la constituirea în
concret a completului de judecată.
Secția
de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a făcut nici cea mai
mică vorbire de dreptul inculpatului la un judecător desemnat în conformitate cu
regulile de procedură naționale, reținând că proces echitabil înseamnă doar
judecarea
cu celeritate a dosarului și dreptul părții de a-i fi judecat cu termen
rezonabil cauza, evitând să evidențieze că partea era de fapt „un
inculpat”, aflat într-o situație de revocare a unei suspendări condiționate a
unei pedepse de doi ani închisoare și că, după legea veche, ce trebuia
obligatoriu aplicată, singura soluție
legală care se putea pronunța în această cauză era executarea pedepsei în
penitenciar de îndată ce s-ar fi pronunțat hotărârea instanței de apel.
De
altfel, în opinia mea, judecarea acestei cauze disciplinare nu ar putea fi
făcută în mod corect fără a fi relevată și situația de la Curtea Militară de
Apel București în ceea ce privește poziția judecătorilor față de infracțiunea
prevăzută în art.336 alin.(1) din C.pen., situație care a generat conflictul
procesual și apoi, pe cel disciplinar.
Astfel,
trebuie spus că la Curtea Militară de Apel București judecă 6 judecători,
împărțiți în 4 complete de apel (din care unul exclus de la repartizarea de noi
cauze la momentul respectiv).
Cei șase
judecători (7 până la pensionarea colonelului Popescu Petre) după publicarea
Deciziei Curții Constituționale nr.732/2014, care a declarat neconstituțională
sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul
dispozițiilor art.336 alin.(1) din Codul penal, s-au împărțit în două
categorii:
1.Judecători
care au considerat că fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu
o îmbibație alcoolică în sânge care depășește limita legală nu
mai este prevăzută în legea penală, și care au pronunțat în aceste
cauze soluția de achitare a inculpaților, în baza art.16 alin.(1) lit.b) teza I
din C.pr.pen., respectiv judecătorii colonel Stancu Radu și colonel Udrea
Constantin, refuzând să judece fondul cauzei, adică judecători „achitatori”;
2.Judecătorii
care au considerat că fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu
o îmbibație alcoolică în sânge ce depășește limita legală este încă prevăzută de legea
penală, care au continuat să judece cauzele pe fond, respectiv
judecătorii colonel Popescu Petre, general locotenent Buga Cezarian, general de
brigadă Manea Gheorghe, colonel Dumbravă Aurel și colonel Chițu Victor, adică judecători „condamnatori”.
În
condițiile în care, la repartizare, erau active în instanță 3 complete de apel,
din care unul format din judecătorul general de brigadă Manea Gheorghe și
colonel Popescu Petre, care considerau că fapta este încă prevăzută de lege și pronunțau
hotărâri de condamnare a inculpaților dovediți vinovați, altul format din
judecătorii colonel Stancu Radu și colonel Udrea Constantin, care considerau că
fapta nu mai este prevăzută de lege și achitau pe inculpații trimiși în
judecată fără a judeca pe fond cauzele, și unul mixt, format dintr-un judecător
care considera că fapta este încă prevăzută de lege, domnul colonel Chițu Victor
și un judecător care consideră că fapta nu mai este prevăzută de lege, domnul
colonel Stancu Radu, care și provoca incidentele de divergență ce necesitau
constituirea de complete de divergență și pe care le întregeau cu un judecător,
care statistic, în 25% din cazuri era un judecător „achitator” și se pronunțau
soluții de achitare, și în 75% din cazuri era un judecător„condamnator” și se
pronunțau soluții de condamnare.
În felul
acesta s-a ajuns la situația în care 42% dintre hotărârile pronunțate de Curtea
Militară de Apel București în materia infracțiunilor prevăzute în art.336
alin.(1) din C.pen., să fie hotărâri de achitare în baza art.16 alin.(1) lit.b)
teza I din C.pen. și 58 % dintre hotărâri să fie de condamnare.
Dintre hotărârile
de achitare, pentru 33,3 % completul achitator se stabilea prin repartizarea
sistemului ECRIS, iar pentru 8% completul achitator se stabilea prin voința
completului de divergență, format din judecătorii colonel Stancu Radu și
colonel Chițu Victor, după cum aceștia își alegeau ziua de ieșire în divergență
sau de repunere pe rol a cauzei, în condițiile în care, la Curtea Militară de
Apel București ordinea din planificarea de permanență a judecătorilor se
cunoaște în detaliu pentru o perioadă de cel puțin 6 luni de la data aprecierii
momentului de incident.
Ca
într-o veritabilă „loterie achito-condamnatoare”, inculpații care erau trimiși în
judecata Curții Militare de Apel București pentru infracțiunea prev. de art.336
alin.(1) C.pen., erau achitați, în funcție de „norocul” lor în repartizarea pe
complete, în proporție de 33,3 %, și în funcție de felul în care erau „puși” în
zile de complet de divergență cu judecător achitator, în proporție de 8%.
Față de
această situație eu am apreciat că întregirea completului de divergență,
dând
curs înțelesului unei ordini de preferință stabilită în art.17 alin.(2)
din Legea nr.304/2004, s-ar baza și pe un substanțial argument de raționalitate și
echitate, pe lângă argumenteleliterale și de bună și constantă practică.
Și tot
în raport cu această stare generală existentă la Curtea Militară de Apel
București și în raport de situația particulară a inculpatului plt.maj.rez.
Tertereanu Gigi-Marian, inculpat în cauza cu nr.37/751/2014, pentru care se
punea problema să se aplice dispozițiile
aspre ale regimului juridic al vechiului Cod penal, impus de art.15 din
Legea de punere în aplicare nr.187/2012, în condițiile în care, în baza
elementelor de faptă și vinovățiedacă nu s-ar fi respectat norma
națională de constituire a completului de divergență, el ar fi fost judecat de
mine și ar fi fost în mod cert sancționat cu doi ani de închisoare, cu
executarea pedepsei în penitenciar, iar dacă s-ar fi respectat norma de
constituire, inculpatul ar fi fost achitat, încălcarea dreptului acestuia la
un tribunal stabilit de lege prin iregularitatea participării unui
membru al formațiunii de judecată la soluționarea cauzei luianume determinată, eu am
considerat-o și încă o consider incompatibilă cu realizarea actului de justiție.
Susținerile
Secției pentru judecători,cum că hotărârile definitive ale judecătorilor colegi
din instanță ar putea asana sau regulariza încălcarea normelor de constituire a
completului de divergență, le consider nelegale și netemeinicie, în condițiile
în care CEDO a decis că organizarea sistemului judiciar precum
și componența în materia represivă nu pot fi lăsate la aprecierea puterii
judecătorești, tocmai pentru că art.6 paragraful 1 impun organizarea unui
tribunal „prin lege” (CEDH, 22 iunie 2000, Coemec/Belgique).
2. Cu privire la
statutul constituțional al judecătorului în ceea ce privește „supunerea lui
numai legii” și protecția acestui statut, garanțiile ce o însoțesc și
obiectivarea lor în activitatea de judecată, trebuie arătat că, în ceea ce
privește organizarea, competența și procedura de instanță, acestea nu pot fi
lăsate la aprecierea puterii judecătorești. (CEDH, 22 iunie 2000,Coemec/Belgique).
Hotărârile
judecătorești, fie ele pronunțate și în raporturile juridice adiacente, aparțin
tot puterii judecătorești și prin ele nu se pot stabili elemente de organizare
a sistemului judiciar și de competență în materie represivă, iar constatarea
încălcării acestei norme este,doar în ultimă instanță,de competența CEDO.
(CEDH, 28 aprilie 1989, Savino et autresc/ Italie).
Aceste
chestiuni se reglementează prin lege și se interpretează prin mecanisme de lege
prevăzute, astfel încât, în cazul stabilirii înțelesului normei prevăzute în
art.17 alin.(2) din Legea nr.304/2004 privind constituirea completului de
judecată, recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept ar fi fost instrumentele potriviterezolvării
diferendului pe înțelesul normei, iar nu punctul de vedere al juriștilor
Consiliului Superior al Magistraturii, nu hotărârile în raporturile juridice
adiacente pronunțate de către judecătorii „interesați” și „nerecuzabili” și,
nici, în final, sancționarea judecătorului cu părere mai largă asupra
drepturilor și libertăților justițiabilului.
Aceste
instrumente legale nu au fost însă avute în vedere de către Secția de
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii la luarea hotărârii de
sancționare „pentru că ar fi întârziat foarte mult judecarea procesului”.
De
esența acestor instrumente, care a scăpat aprecierii Secției pentru judecători,
este tocmai judecarea cauzelor după pronunțarea soluțiilor în „interpretări” și
numai în conformitate cu acestea.
Dacă
Constituția și legea îmi dau, ca judecător, dreptul la interpretarea legii și
la opinie separată în pronunțarea hotărârilor judecătorești pe fondul
conflictului de drept dedus judecății, atunci Consiliul Superior al
Magistraturii nu poate să îmi ia acest drept de interpretare în ceea ce
privește chestiunile de competență și de organizare judiciară, fapt care mă
determină ca, și din acest motiv să critic hotărârea Secției de judecători
pentru nelegalitate.
3.În mod separat
de dovedirea caracterului justificat al declarațiilor mele de abținere, critic
reținerea de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii
a faptelor de formulare de cereri de recuzare repetate și de acordare de
termene de judecată succesive ca făcând parte din elementul material al
abaterii disciplinare prevăzută în art.99 alin.91) lit.i) teza a II-a din Legea
nr.303/2004.
Arăt instanței
că în textul oficial al legii aceste fapte disciplinare nu sunt scrise și că
indiferent de eventuale propuneri „de lege ferenda” pentru completarea textului
considerat ca premisă majoră a raționamentului judiciar al Secției de
judecători, această judecată nu poate să
adune în premisa minoră fapte care nu sunt trecute în lege fără ca
inferența logică, adică judecata propriu-zisă, să nu fie și ea iremediabil
viciată prin însumarea în rezultatul vătămător global (care mi-a atras
suspendarea din activitatea de judecător pentru trei luni) de urmări ale unor
fapte netrecute în legea disciplinară.
4.O altă critică
de legalitate și de temeinicie o aduc hotărârii atacate din faptul că vinovăția
mea și gravitatea faptelor mele au fost deduse și din faptul că nu am soluționat
cauza și că am continuat să formulez declarații de abținere chiar
și după ce Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară împotriva mea
(pagina 25, paragraful ultim).
În
opinia mea, exercitarea acțiunii disciplinare împotriva unui judecător nu este
instrumentul prin care, autoritățile administrative, statul, îl pot obliga pe acesta
să încalce dreptul părților la un tribunal, la o instanță stabilită de lege,
atât sub raportul statutului ei legal,
constitutiv, de existență, cât și sub raportul stabilirii concrete a membrilor
formațiunii de judecată în cauza inculpatului, anume determinată.
Refuz să
cred, ca cetățean al unei țări democratice, că rolul celor două instituții,
Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, ar fi să îl
constrângă pe judecătorul supus prin Constituție numai legii,
și să îl determine să încalce drepturile fundamentale ale unui justițiabil, așa
cum sunt ele consacrate în practica instanței europene, iar în cazul în care nu
reușesc să realizeze acest lucru, să îl sancționeze disciplinar și cer
instanței de recurs să declare nelegală hotărârea atacată.
5.Critic soluția
Secției pentru judecători care mi-au reținut o atitudine culpabilă din faptul
că am formulat cereri repetate de recuzare a membrilor completului investit cu
soluționarea declarațiilor mele de abținere.
Mai
întâi arăt că există „o ușoară nedeterminare” a diferențelor instituționale
între abținere și recuzare la toți „profesioniștii dreptului” care au
contribuit sau determinat sancționarea mea disciplinară..
Magistrații
formulează „declarații” și nu „ cereri” de abținere, fiindcă în primele
inițiativa și decizia nașterii efectului actului procesual aparțin magistratului
inițiator, iar în cel din urmă doar inițiativa de formulare aparține
magistratului, nașterea efectelor actului procesual aflându-și izvorul în hotărârea judecătorului cererii.
Separat
de acest lucru, nici o cerere de recuzare nu mi-a fost judecată pe fond, pentru
că s-a considerat de către „completul de autojudecată”,autoinvestit cu prima mea cerere
de recuzare, că este „inadmisibilă” recuzarea judecătorului chemat să
decisă asupra „declarației de abținere”, pentru că art.67 alin.(2) teza a II-a
din C.pr.pen. declară inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra „
recuzării”(sic).
Toate
cererile ulterioare de recuzare mi-au fost apoi respinse pe motiv că prima
cerere de recuzare îmi fusese respinsă ca inadmisibilă printr-o hotărâre
nesupusă niciunei căi de atac și, deci, ca și definitivă.
6.O altă critică
pe care o aduc hotărârii atacate este reținerea de către Secția pentru judecători,
ca efect al faptelor mele de abținere repetată, de recuzare repetată a
completelor de judecată și de acordare de termene succesive pentru soluționarea
cauzei, a urmăririi vătămătoare a obstrucționării judecării cauzei într-un
termen rezonabil, drept prevăzut de art.6 alin.1 din CEDO.
Aduc în
atenție faptul că pentru a putea vorbi despre o judecată și despre un termen
rezonabil în care ea să se desfășoare, trebuie ca mai întâi să se
vorbească de o instanță de judecată constituită în conformitate cu dispozițiile
naționale, atât în ceea ce privește organizarea judiciară și procedura
în general, cât și în ceea ce privește determinarea
legală a membrilor formațiunii de judecată a cauzei concrete, respective.
Toate,
absolut toate declarațiile mele de abținere tocmai lipsa constituiriiîn mod
legal a completului de divergență, adică a unei astfel de instanțe, au
vizat, au arătat și au vorbit despre ea și despre consecințele ei..
Mi se
pare de neînțeles lipsa de preocupare a Secției pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturiide a stabili clarmai întâi cum ar fi
trebuit să fie constituit completul de divergență, după regulile naționale de
la acel moment,apoi cum s-a făcut această constituire la Curtea Militară de
Apel București în cauza cu nr.37/751/2014, pentru incidentul din data de 17
februarie 2016 și apoi ce anume mi se impută în raport cu
declarațiile mele de abținere stăruitoare în a se respecta legea în întregirea
acestor complete, elemente fără de care hotărârea de sancționare pronunțată
împotriva mea nu trece din stadiul emoțional în cel rațional, adică acela al
actelor de judecată.
Pentru
aceste motive, vă rog să admiteți recursul declarat, să casați Hotărârea nr.3J
pronunțată de Secția pentru judecători în materie penală a Consiliului Superior
al Magistraturii și să înlăturați sancționarea mea disciplinară.
General
de brigadă magistrat
MANEA GHEORGHE
